Timpul a trecut repede. A sosit ceasul in care trebuia sa plecam spre locul mult asteptat. Emotiile ma cuprindeau. Eram nerabdatoare sa il vad pe Pr.Constantin Necula. Desi auzisem multe despre Sfintia Sa,inca nu il vazusem niciodata. Drumul a fost destul de lung, ispitele destul de mari, dar bucuria din suflet era mult mai mare. Cel mai greu a fost sa ramanem"orfani" la jumatatea drumului, pentru ca Pr. Calinic (cu inca doua fete) a trebuit sa se intoarca inapoi in Hamburg. Dezamagiti ,iar eu cu "rau de masina", am reusit sa ajungem la destinatie fara prea multe probleme. Ajunsesem tarziu, dar "Maica Stareta" - asa numita (in gluma) de Pr. Necula, organizatoarea ATORG - ne astepta cu bucurie in parcare... Desi eram obositi, aerul de munte si fericirea care o simteam, ne-au dat putere.
Dimineata, inca somnorosi fiind, ploaia toamnei reci ne-a inviorat repede. Ajunsi la Castel in varful muntelui, am mers la capela pentru Rugaciune. Aici ma simteam cu sufletul mai aproape de Dumnezeu. Cu fata senina, P.S. Sofian Brasoveanul, a inceput rugaciunea. Era pentru prima data cand il vedeam personal pe Prea Sfintitul si tot pentru prima data auzeam "RUGACIUNEA PENTRU UNITATEA COMUNITATII", rostita rugator de Prea Sfintia Sa.
Apoi dupa micul dejun, a urmat conferinta. Venise momentul mult asteptat de a-l cunoaste indeaproape pe Parintele Necula. Il ascultam atenta, ii sorbeam orice cuvant. Vorbea atat de deschis cu exemple si marturii pe intelesul fiecaruia. Imi placea enorm de mult cum vorbeste iar gesturile si glumele lui cu subinteles atingeau fiecare coarda a inimii. Nu semana nici pe departe cu o predica normala, povestirile lui erau vii, prindeau viata din credinta cu care Parinte Necula le rostea. "Piua - suntem inafara credintei cand credem ca Dumnezeu se ascunde..." il aud pe Parintele, sau "Gica, tu ce faci manca-l-ar tata, inafara ca mananci SINOD pe paine si POPI la rotisor...?" sau "<<noua varianta>> a Rugaciunii Inimii, <<Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine prostul...>>" pentru cei care considera ca nu au pacate sau nu recunosc ca sunt pacatosi. Sunt doar cateva exemple cu care parintele m-a "cucerit" total. Dar, "dincolo de gluma si de joaca", Parintele Necula ne explica Parinteste despre credinta.
Dupa ce ne-am cunoscut personal, nu mai puteam sa ma dezlipesc de Sfintia Sa. Imi intrasera la suflet sfaturile, glumele si gesturile lui. Inca imi rasunau in minte cuvintele lui. Programul a continuat cu Slujba Vecerniei, regasindu-ne apoi din nou spre a trage concluzii din temele discutate peste zi. Discutiile au fost interesante si s-au prelungit pana tarziu in noapte. Desi a fost pentru toti o zi plina, nimeni nu se simtea obosit. Nu ne-am mai fi despartit.
Am coborat cu totii spre dormitoare, dar cu "popasuri" pe drum: Parintele - de-acum tuturor atat de drag – conducandu-ne pana la jumatatea drumului cu sfaturi si povete duhovnicesti. Afara in strada… pana si ploaia se oprise ascultand parca cuvintele aburinde ale Parintelui. Era minunat... Ajungand in fata camerelor, am fost invitati de catre "vecinii" nostri la un ceai. Acolo am cunoscut indeaproape tineri din toata Romania, acum ajunsi in toata Europa dar curajosi si cu credinta mare. Si de aici am avut multe de invatat.
Duminica dimineata, cu ajutorul lui Dumnezeu, am participat la Sf. Liturghie in Biserica din Regensburg. Imbracati in vesminte alese, preotii aratau ca niste ingeri. Iar daca l-ati fi vazut pe P.S. Sofian vorbind si organizand Slujba precum o closca ce isi aduna si indruma puisorii... Se simtea in aer Binecuvantarea lui Dumnezeu. Se putea citi asta pe chipurile tuturor. Nu pot cuvintele sa defineasca acea stare, simteam ca plutesc.
Parintele Necula, nescapandu-ma din priviri, m-a strans din nou in brate, numindu-ma "boboaca tatii". Eu am ramas "boboaca" lui, iar Sfintia Sa pentru mine "unchiul" Necula (dupa cum el singur s-a numit).
Dupa Sf. Liturghie, am participat cu totii la Agapa frateasca. Erau printre ultimile momente frumoase petrecute impreuna. Incercam sa stam cat mai apropiati, schimband pareri din cele doua zile, dar si adrese si numere de telefon pentru a putea ramane in contact. Asa intalnirea noastra atingandu-si scopul de a ne tine uniti chiar si dupa despartirea din Regensburg.
Nu puteam sa ne despartim oricum, asa ca... Parintele Necula, ca sa fie sigur ca lasa o "amprenta" pentru totdeauna in inima mea, a venit langa mine la masa. Am schimbat cateva cuvinte, apoi mi-a daruit o carte din colectia sa: "Iubirea care ne urneste", semnata personal. Deci asta va ramane o amintire nemuritoare, numita de mine deja "Cartea inimii mele".
Desi departe de casa, aici m-am simtit "mezina" unei mari familii. E un Parinte foarte glumet, Parintele care a inaintat in ani dar nu a lasat in urma copilaria.
Dupa ce am multumit Domnului pentru toate Darurile Sale, luandu-ne ramas bun, dar cu speranta de a ne revedea, ne-am despartit. Eram trista ca ma despart asa repede de "unchiul" Necula - mai mult Parintele meu pentru doua zile - de aceea am hotarat sa mergem impreuna sa vizitam orasul Regensburg. M-a impresionat. E un oras mic, situat pe malul Dunarii, dar incarcat de istorie.
Mi-au ramas in minte multe, dar mai ales cat de minunat lucreaza Dumnezeu. Am aflat lucruri noi, persoane care m-au facut sa inteleg ca orice lucru are povestea lui, orice moment in viata conteaza. Dar in orice caz nimic nu e intamplator. CREDINTA e singura care trebuia sa ne conduca in viata, iar sufletul e singura noastra comoara ce ne e data ca talant.
Mari sunt minunile Tale, Doamne !
Autor: Ioana-Denisa Tura, (13 ani), Hamburg.