Dragi tineri,
la Crăciun, în persoana Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătorim şi cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut întregii omeniri şi fiecăruia dintre noi. Sărbătorirea întrupării (înomenirii) Fiului lui Dumnezeu cel veşnic, este pentru noi şi un praznic al dăruirii şi al recunoştinţei. Ne gândim cu recunoştinţă şi bucurie la darul lui Dumnezeu făcut nouă, ceea ce ne face să fim şi noi cu bunătate şi dispoziţie dăruitoare. Ne gândim cu recunoştinţă şi la părinţii şi bunicii noştri, prin intermediul cărora am venit în această lume, la cunoştinţele şi prietenii noştri, precum şi la toţi cei care au contribuit la devenirea noastră. Privind cu recunoştinţă spre toţi aceştia, înţelegem că şi noi suntem chemaţi să dăruim şi să ne dăruim la rândul nostru. Mai ales la tinereţe, omul are această putere sădită în sine de a dărui şi de a se dărui.
Vă doresc, privind spre Dumnezeu şi spre toţi cei pe care-i admiraţi şi iubiti, spre toţi cei care au însemnat ceva pentru voi, să faceţi asemenea. Atenţia la semenul nostru, dăruirea de sine, vieţuirea prin dăruire, prin binefacere, raportată la Dumnezeu, ne face împliniţi, bucuroşi şi fericiţi. Vă doresc acestea din tot sufletul! Praznicul Naşterii Domnului Hristos să vă fie de folos!
Cu bucurie şi binecuvântare, + Episcopul Sofian Braşoveanul
Dragi tineri, Dumnezeu S-a făcut om din bunătate şi dragoste pentru acesta. S-a întrupat pentru a-i dărui omului viaţă şi fericire veşnică. Vă doresc să fiţi buni, iubind după chipul Său! Vă doresc putere nemărginită de asumare prin iubire, vă doresc plinătate de viaţă! Să fiţi sănătoşi şi bucuroşi, să aveţi pace şi bucurie în suflete! Acestea vor schimba lumea.Să aveţi Sărbători cu pace, cu bucurie şi cu binecuvântare de la Dumnezeu şi anul care vine cu bună sporire. Să aveţi sufletul mereu tânăr! La mulţi şi binecuvântaţi ani! + Sofian Braşoveanul
Vă doresc ca realitatea Învierii Domnului să vă umple sufletele și să vă pătrundă ființa. Bucuria Învierii Domnului și nădejdea Învierii noastre, a tuturor, spre viață veșnică în comuniunea de iubire a lui Dumnezeu și a celor ce trăiesc cu această nădejde, să vă fie continuu hrană și îndemn pentru plinătate de viață, de tinerețe, de bucurie!
Cu această nădejde și bucurie,
+ Sofian Brașoveanul