La primul sfârșit de săptămână din Postul Mare, Centrul eparhial din Nürnberg a găzduit un grup de 20 de tineri ortodocși români din diferite părți ale Germaniei, care s-au întâlnit pentru a se ruga împreună, a asculta cuvinte duhovnicești și a petrece două zile alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, maicile și părinții de la Mănăstirea „Sf. Mc. Brâncoveni”.
Participanții, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), au stabilit încă de la sfârșitul anului trecut un program de întâlniri cu caracter duhovnicesc, prima dintre ele fiind cea de la începutul Postului Mare, la Mitropolia din Nürnberg.
După Sfânta Liturghie și slujba Parastasului din Sâmbăta Sfântului Teodor, tinerii și tinerele (sosiți din München, Düsseldorf, Offenbach, Frankfurt, Tübingen, Heidelberg, Jena și alte orașe germane) au fost întâmpinați ÎPS Părinte Mitropolit Serafim care le-a vorbit despre post, accentuând importanța renunțării la obiceiurile necreștinești. Cuvântul Ierarhului a fost continuat de doamna dr. Ionela Ciortan, medic primar pediatru și cunoscut cercetător în medicină din Constanța. Domnia sa a arătat cum ultimele descoperiri medicale confirmă învățăturile scripturistice și a afirmat că nu există o separație între religie și știință, ci mai degrabă știința confirmă credința pe care am primit-o de la străbuni prin tradiție.
Sâmbătă după-amiază, oaspeții au fost însoțiți de părintele Ioan în centrul vechi al orașului Nürnberg, unde au vizitat catedralele Sf. Laurențiu și Sf. Sebald, s-au închinat la racla cu moaștele sfântului Sebald, patronul orașului și apoi au urcat la castelul medieval, vizitând muzeul în care se păstrează însemnele imperiale ale împăraților romano-germani. Seara, după slujba Privegherii, ÎPS Serafim le-a vorbit tinerilor despre începuturile Mitropoliei și despre simbolistica iconografică a catedralei mitropolitane, iar după cină, părintele Luca a vorbit despre simplitatea duhovnicească și dragostea părinților athoniți, care trăiesc în rugăciune și post un creștinism autentic. Seara s-a încheiat cu răspunsuri la diverse întrebări adresate de oaspeți.
După Sfânta Liturghie duminicală la Catedrala mitropolitană și împărtășirea cu Sfintele Taine, în sala parohială tinerii au primit sfaturi duhovnicești despre începutul vieții în doi, succesul vieții de familie fiind în iubirea autentică, înăuntrul căreia este respectată libertatea persoanei celuilalt. În final, au fost aduse în discuție propuneri privind noi întâlniri tinerești la începutul verii, mai precis la cimitirul ostașilor români din Soultzmatt (lângă Strasbourg, în Franța, în ziua de sâmbătă, 3 iunie – în acest an împlinindu-se 100 de ani de la trecerea lor la cele veșnice în timpul primului război mondial), respectiv în Sächsische Schweiz, lângă Dresda, unde se are în vedere organizarea unei drumeții pe munte (probabil la mijlocul lunii iunie). Amănunte despre aceste două evenimente vor fi făcute publice cât de curând pe pagina de internet a asociației.
Mulțumind maicilor gazde de la Centrul Eparhial și familiilor din Parohia Nürnberg care i-au găzduit, tinerii au plecat la casele lor în speranța unei revederi cât mai curând.
Autor: Pr. Ioan Popoiu