19-22 aprilie 2019: Pelerinaj de Florii la Mănăstirea din Namur

În perioada 19-22 aprilie 2019 a avut loc în Namur, capitala regiunii belgiene Valonia un pelerinaj la care au participat 25 de tineri creștini ortodocși români din Occident, reprezentând asociațiile de tineri ortodocși ATORG (Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania), din cadrul Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și NEPSIS Belgia, aflată sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Însoțiți fiind și de către vicepreședintele ATORG-Germania, diaconul Teodor Tăbuș, tinerii, cu binecuvântarea arhierească din cadrul celor două Mitropolii, au răspuns la invitația Mănăstirii ortodoxe românești de maici de la Namur, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
Pe de o parte, scopul acestui pelerinaj la Mănăstirea Namur, care se află anul acesta la a doua ediție, a fost de a facilita tinerilor ortodocși români dispersați în Occident din ambele mitropolii un cadru și un loc retras în natură unde ei să se întâlnească și să socializeze. Pe de altă parte însă, scopul primar și esențial al acestui pelerinaj a fost și acela de a oferi tinerilor posibilitatea concretă de a lua parte la viața reală și activitățile unei mânăstiri ortodoxe românești, gustând „pe viu“ din realitatea și ethosul ei ortodox spiritual, duhovnicesc. În acest sens tinerii, în acestă perioadă, au luat parte la activitățile gospodărești ale mânăstirii, primind fiecare câte o „ascultare“. La acestea s-a adăugat și programul intens duhovnicesc al slujbelor săvârșite la mânăstire, la care tinerii au participat cu multă conștiință și râvnă răbdătoare, mai ales că unii dintre ei luaseră contact cu o asemenea realitate duhovnicească intensă pentru prima dată. Mulți dintre ei au dorit să poarte convorbiri duvohnicești fie cu maicile de la Mânăstirea Namur, sau cu Pr. Arhim. Daniil Oltean, preot-ieromonah slujitor al Mânăstirii Namur. Alături de maici și credincioșii numeroși ai Mănăstirii Namur, tinerii au participat și la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor sau a Întrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, săvârșită de Pr. Arhim. Daniil Oltean și diaconul Teodor Tăbuș (Parohia „Duminica Tuturor Sfinţilor“ Köln, Germania), mulți dintre ei împărtășindu-se cu Sfintele Taine. La rugămintea și cu binecuvântarea Pr. Arhim. Daniil, cuvântul de învățătură a fost rostit în duminica Floriilor de către diaconul Teodor Tăbuș. Un aspect central pe care părintele diacon l-a evidențiat pe marginea pericopei evanghelice a fost acela de întâlnire reală, fondatoare, și nu de intersectare, între Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Împărtășanie, ca modalități concrete de cunoaștere a lui Iisus Hristos, rămase nouă astăzi creștinilor, și om, în ziua de astăzi, chiar dacă omul se află și în stare de putrefacție spirituală, duhovnicească, din cauza păcatului. Această întâlnire organică dintre Cuvântul lui Dumnezeu, Sfinta Taină a Împărtășaniei și om produce, în fond, nu numai o „răsucire“ salvatoare de moment, de oportunitate a ființei și existenței omului în totalitatea sa, ci și o inviere a omului în sensul tare al cuvântului, așa cum a fost și în cazul cu minunea învierii lui Lazăr din morți, deși acesta era în stare de descompunere. Totuși din întâlnirea fizică cu Hristos și la porunca Sa, Lazăr a putut să fie înviat, să fie redat îm mod palpabil rudelor și familiei sale. Un alt aspect evidențiat a fost și acela al relației organice dintre învierea unui om prin Cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Taine, și verticalitatea de esență tare a omului, care decurge din această înviere a omului, și însușirea acesteia, totodată, de către om. La sfârșitul slujbei Pr. Arhim. Daniil a rostit un cuvânt de mulțumire adresat atât tinerilor ATORG și NEPSIS Belgia cât și celor care au participat la Sfânta Liturghie, invitându-i la sfârșit pe toți la masa de prânz, oferită și organizată de Mănăstirea Namur, în colaborare cu enoriașii mănăstirii.

De asemenea, din programul tinerilor nu au lipsit și drumeții prin împrejurimi, plimbări de seară și activități de socializare. Nu în ultimul rând, înainte de participarea la denia de duminică seara, tinerii au avut parte și de o discuție duhovnicească aprofundată cu Pr. Arhim. Daniil pe marginea întrebărilor ridicate de aceștia. Ultima zi a pelerinajului la Mănăstirea Namur a fost încununată de vizitarea citadelelor din orașul Namur, care se întind pe o arie de peste 80 de hectare, una din cele mai mari fortărețe din Europa. Tinerii și-au luat rămas bun unii de la alții, cu nădejdea și cu bucuria de a se revedea și la viitoarele acțiuni și activități din cadrul ATORG și NEPSIS.

Autor: Diacon Teodor Tăbuș

 

Programul:

Vineri 19.04.2019

Sosirea participanților

18:00 Sfânta Liturghie

19:30 Taina Sfântului Maslu

20:30 Cina

21:30 Activități de socializare

 
Sâmbătă 20.04.2019

07:00 Utrenia

08:00 Sf. Liturghie

10:30 Micul dejun copios

11:30 Participare la treburile mănăstirii

16:30 Drumeții prin împrejurimi

18:00 Cina

19:00 Vecernie și Litie

21:00 Plimbare de seară
 

Duminică 21.04.2019

09:00 Acatistul zilei , Ceasurile

10:00 Sfânta Liturghie

12:00 Prânzul

14:00 Timp liber

17:00 Discuții libere pe teme duhovnicești

18:00 Cina

19:00 Denie

21:30 Activități de socializare
 

Luni 22.04.2019

07:00 Utrenia

09:00 Vizitarea orașului Namur

Timp liber

Plecarea participanților
 


Locațiile:

● Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Namur

Strada Su l'Tîdge, Nr. 86, 5020, Vedrin (Namur), Belgia

 


Transportul:

● Fiecare participant în parte este responsabil de propriul transport.

● După înscrieri, vom încerca să grupăm pe fiecare, astfel încât cei care vor călători cu mașinile proprii, să poată lua și alți participanți cu ei.

● Mașina: Prin apropiere trec autostrăzile A4 și A15

● Tren: Pentru cei care vin cu trenul, pot să vină până la gara din Namur.

 
În funcție de ora la care veți ajunge o sa încercăm să vă luăm de la gară, altfel puteți ajunge cu autobuzul (aici aveți linkul) care trece prin aproprierea mănăstirii.


● Avion: Cel mai apropiat aeroport (ca. 34 km) este Brussels South Charleroi Airport


Cazarea:

● Cazarea se va face la Mânăstire în funcție locurile limitate disponibile.

 


Mesele:


● Se vor lua la Mânăstire



Costurile:

● Cazare: gratuită

● Transportul: e responsabilitatea participanților

 

Înscrierea:

● Cei interesați sunt rugați să completeze formularul online până pe data de 7 aprilie 2019: https://goo.gl/forms/CYizlc0b8MtI69v62

● ATENTIE! locuri limitate și timpul este scurt.

● Vârsta minimă de înscriere este 20 ani.

● În funcție de locurilor de cazare disponibile, doritorii vor primi confirmarea participării pe e-mail.



Contact:

(D) 004915171229087 - Magdalena

(B) 0032476613167 - Paula

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

https://www.facebook.com/atorGermania/


Vă așteptăm cu bucurie,
echipele ATORG și NEPSIS